Italiano
Français
EnglishÎn 2013, Asociația Medicală Americană (AMA) a clasificat oficial obezitatea drept boală. Acest anunț a marcat o abatere semnificativă de la percepția tradițională care lega obezitatea în primul rând de lenea, alegerile proaste sau lipsa de voință.
Odată făcută declarația, peisajul media s-a luminat de discuții și dezbateri. Expresia „AMA declară obezitatea o boală” a făcut titluri de pretutindeni, de la publicații științifice la publicații principale care au aruncat subiectul în centrul atenției. Nu mai este o problemă de fond, obezitatea a devenit un punct central al conversației naționale. Experții în sănătate, de la cadre universitare până la vorbitori TED Talk, au fost rugați să exploreze implicațiile și să abordeze întrebarea persistentă: este obezitatea cu adevărat o boală?
Până astăzi, acea conversație rămâne în desfășurare.
Obezitatea este cu adevărat o boală?
Normele societale și convingerile înrădăcinate necesită adesea timp pentru a se schimba. Pe lângă clasificarea revoluționară a AMA din 2013, au început să apară contraargumente. Un articol Forbes, de exemplu, a avertizat că referirea la obezitate ca o boală ar putea fi o greșeală. Autorul a susținut că, la fel cum ratele de fumat au scăzut din cauza schimbării comportamentale proactive, obezitatea ar trebui să fie combatată în mod similar cu responsabilitatea personală, nu doar cu etichetele medicale.
Criticii sugerează că numirea obezității o boală ar putea scuza persoanele de a face îmbunătățirile necesare stilului de viață, cum ar fi adoptarea unor diete mai sănătoase sau exercițiile fizice. Pentru ei, eticheta poate eroda valoarea responsabilității personale. Pe de altă parte, susținătorii susțin că încadrarea obezității ca o boală deschide ușa pentru strategii de tratament mai bune, eforturi de cercetare mai profunde și o abordare mai plină de compasiune a îngrijirii.
Un alt punct de vedere a apărut în The Atlantic, subliniind că relația dintre greutate și sănătate este departe de a fi simplă. Acesta a subliniat că acceptarea obezității ca boală nu neagă neapărat nevoia de schimbări în stilul de viață și, probabil, AMA nu a sugerat niciodată că a făcut-o.
De ce unii rezistă etichetei bolii
În cultura americană, responsabilitatea personală joacă un rol dominant în conversația despre sănătate. Un studiu din 2020 publicat în Perspectives in Psychological Science a aruncat lumină asupra acestei modalități de gândire, menționând că, în ciuda mesajelor constante care îndeamnă oamenii să își preia sănătatea, bolile care pot fi prevenite rămân răspândite . Autorii au legat aceste așteptări ale societății de orice, de la cărți motivaționale la campanii de wellness.
La prima vedere, ideea că obezitatea este o boală poate părea să contrazică accentul pus pe alegerea personală. Cu toate acestea, această tensiune nu este unică publicații internaționale americane, precum British Medical Journal, care reflectă asupra ei. Merită să ne amintim că primirea unui diagnostic de boală nu exclude recomandări pentru o alimentație mai bună sau activitate fizică. De fapt, aceste modificări sunt adesea părți esențiale ale tratamentului.
Unii medici ezită să aplice eticheta bolii din motive de îngrijorare că ar putea trimite pacienților mesajul greșit că acțiunile lor nu le mai influențează rezultatele asupra sănătății. La această complexitate se adaugă faptul că obezitatea nu se manifestă prin simptome clare, directe. Cel mai adesea este diagnosticat folosind indicele de masă corporală (IMC), care în sine a fost criticat pentru limitările sale. Unii profesioniști sugerează alternative precum circumferința taliei sau raporturile talie-șold ca valori mai precise.
Un alt obstacol este lipsa de consens cu privire la ceea ce definește exact o boală. Multe definiții necesită simptome vizibile, ceva ce obezitatea nu prezintă întotdeauna.
Cu toate acestea, este de netăgăduit faptul că obezitatea contribuie la numeroase probleme de sănătate, inclusiv boli de inimă, cancer, diabet de tip 2 și tulburări de somn.
Ce se întâmplă când obezitatea este tratată ca o boală
AMA a identificat mai multe beneficii potențiale pentru recunoașterea obezității ca afecțiune medicală:
- Educație îmbunătățită pentru furnizorii de servicii medicale cu privire la tratarea obezității, atât în timpul școlii de medicină, cât și în practică
- O scădere a stigmatizării sociale atât din partea publicului larg, cât și a profesioniștilor medicali
- O acoperire de asigurare mai mare pentru tratamentele care vizează în mod specific obezitatea
- Finanțarea sporită pentru cercetarea atât a metodelor de prevenire, cât și a celor de tratament
Progresele recente în medicamentele pentru obezitate, cum ar fi popularitatea tot mai mare a agoniştilor receptorilor GLP-1, au întărit această schimbare în gândire. Deoarece mulți oameni echivalează bolile cu existența unor medicamente eficiente, aceste tratamente au contribuit la întărirea cadrului medical al obezității. Pe măsură ce mai mulți pacienți întreabă despre aceste medicamente, devine mai ușor pentru furnizorii de asistență medicală să discute despre obezitate ca fiind o boală multifactorială care include încă componente comportamentale și ale stilului de viață.
Întrebări frecvente
Obezitatea este o boală sau o tulburare?
Obezitatea este acum clasificată pe scară largă ca o boală cronică. Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), peste 42% dintre adulții de vârstă mijlocie din SUA sunt afectați de aceasta. Obezitatea joacă un rol major în debutul și progresia bolilor cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, degenerarea articulațiilor, anumite tipuri de cancer și multe altele.
Obezitatea este o afecțiune pe termen lung?
Da. Obezitatea se potrivește definiției CDC a unei boli cronice: persistă pe perioade lungi și fie necesită îngrijire continuă, fie afectează viața de zi cu zi, sau ambele. Bolile de inimă, cancerul și diabetul de tip 2 sunt boli cronice cunoscute în mod obișnuit, iar obezitatea crește semnificativ riscul apariției tuturor celor trei. În plus, CDC raportează că obezitatea crește probabilitatea apariției diferitelor afecțiuni de sănătate, inclusiv accidente vasculare cerebrale, moarte prematură și hipertensiune arterială.
Din punct de vedere financiar, din cele 3,3 trilioane de dolari pe care SUA cheltuiesc anual pentru boli cronice, 1,4 trilioane de dolari sunt legate de obezitate.
Cum sunt conectate obezitatea și sănătatea mintală?
Există dovezi puternice pentru o relație bidirecțională între obezitate și provocările de sănătate mintală. Pe de o parte, condițiile psihologice precum depresia sau anxietatea pot contribui la creșterea în greutate. Pe de altă parte, trăirea cu obezitate poate înrăutăți bunăstarea emoțională.
Mai mulți factori explică de ce bolile mintale pot crește riscul de obezitate:
- Medicamentele psihiatrice favorizează adesea creșterea în greutate și rezistența la insulină
- Condiții precum depresia sau anxietatea pot perturba somnul, pot reduce activitatea fizică sau pot duce la obiceiuri alimentare proaste.
În schimb, persoanele cu obezitate prezintă un risc mai mare de a dezvolta tulburări de sănătate mintală. Acest lucru poate fi cauzat de probleme de stima de sine, disconfort fizic și stigmatizarea socială atașată greutății. În plus, celulele adipoase eliberează anumite substanțe chimice care pot afecta funcția creierului, complicând și mai mult impactul emoțional al obezității.
Deoarece această relație este complexă, este important ca furnizorii de asistență medicală să monitorizeze pacienții cu obezitate pentru probleme de sănătate mintală și invers.
Obezitatea severă este considerată un handicap?
Obezitatea de clasa a III-a, denumită anterior obezitate morbidă, poate duce la complicații grave de sănătate care pot califica o persoană pentru sprijin pentru dizabilități. Cu toate acestea, a avea obezitate severă nu înseamnă automat că o persoană nu poate lucra. Mulți oameni care trăiesc cu obezitate de clasa a III-a continuă să-și îndeplinească meseria fără probleme. Eligibilitatea pentru prestații de invaliditate depinde de faptul dacă afecțiunea limitează sever capacitatea cuiva de a îndeplini sarcini zilnice sau profesionale.