Obezitatea sarcopenică

Odată cu înțelegerea din ce în ce mai mare a obezității, a devenit clar că aceasta nu există în mod izolat – deseori interacționează cu alte probleme grave de sănătate. O astfel de afecțiune este sarcopenia, o reducere progresivă a masei și funcției musculare. Când atât acumularea excesivă de grăsime cât și sarcopenia apar împreună, afecțiunea este denumită obezitate sarcopenică (SO) . Experții îl consideră din ce în ce mai mult o provocare presantă de sănătate publică.

În ciuda seriozității sale, SO nu a câștigat încă recunoașterea generală. Mulți pacienți probabil că nu au auzit niciodată de ea, și chiar și site-urile de sănătate populare nu o includ în bazele lor de date medicale.

Această neglijare este îngrijorătoare, deoarece obezitatea sarcopenică creează o buclă de feedback dăunătoare: greutatea corporală crescută îngreunează mișcarea și exercițiul, ceea ce duce la pierderea musculară; la rândul său, forța musculară redusă îngreunează activitatea fizică, înrăutățind adesea starea de greutate a persoanei. Pentru profesioniștii din domeniul sănătății, obținerea unei înțelegeri profunde a SO poate fi esențială pentru a ajuta pacienții să scape din acest ciclu.

Ce este obezitatea sarcopenică?

Obezitatea este caracterizată de Organizația Mondială a Sănătății ca o acumulare anormală sau excesivă de grăsime corporală care pune în pericol sănătatea. Deși indicele de masă corporală (IMC) rămâne un instrument de diagnostic comun, este criticat pe scară largă pentru limitările sale.

Obezitatea sarcopenică provoacă percepțiile tradiționale. Este posibil să întâlniți persoane cu IMC ridicat care își mențin o forță musculară considerabilă – uneori datorită adaptării corpului lor pentru a suporta mai multă greutate. În plus, există persoane cu „obezitate metabolică sănătoasă”, unde, în ciuda unui IMC crescut, markerii lor metabolici rămân stabili.

Sarcopenia, pe de altă parte, este pierderea treptată a masei musculare scheletice și a funcției care însoțește de obicei îmbătrânirea. Originile sale sunt complexe – variind de la schimbări hormonale la neutilizare, procese inflamatorii, alimentație proastă, boli cronice și rezistență la insulină.

Amestecul de sarcopenie și obezitate are ca rezultat SO. În 2022, un grup de experți global a oferit o definiție unificată: prezența simultană a grăsimii excesive și a masei sau funcției musculare diminuate.

Cu toate acestea, există încă o lipsă de consens cu privire la standardele exacte de diagnosticare. După cum s-a menționat în Nutriția clinică , absența unei definiții standardizate împiedică cercetarea și împiedică capacitatea de a evalua cât de comună sau semnificativă clinic este cu adevărat SO.

Deși estimările prevalenței variază, o meta-analiză majoră care a cuprins aproximativ 86.000 de persoane peste 60 de ani a estimat că aproximativ 11% pot avea SO. Având în vedere subtilitatea simptomelor, multe cazuri nu pot fi niciodată diagnosticate oficial.

Implicațiile obezității sarcopenice asupra sănătății

Obezitatea sarcopenică impune o dublă povară asupra metabolismului. Cu o masă musculară scăzută, organismul devine mai puțin eficient în procesarea energiei, în timp ce grăsimea excesivă crește riscul de boli grave precum diabetul de tip 2 și afecțiunile cardiovasculare. Fiecare componentă este periculoasă singură, dar combinația lor amplifică pericolul.

De obicei, care se dezvoltă la mijlocul vârstei sau mai târziu, SO trece adesea neobservat până devine sever. Masa musculară scade în mod natural odată cu vârsta – aproximativ 5% pe deceniu după 30 de ani – cu excepția cazului în care se iau intervenții. De asemenea, grăsimea se poate infiltra în țesutul muscular, afectând funcția acestuia. Distribuția grăsimilor, nu doar cantitatea, este acum văzută ca un marker critic al riscului pentru sănătate.

Constatările studiului pe termen lung de la Rotterdam – o cohortă de aproape 6.000 de persoane cu vârsta de 45 de ani și mai mult cu IMC peste 27 – au asociat SO cu un risc crescut de deces din toate cauzele. Cercetătorii au măsurat variabile precum puterea de prindere, densitatea osoasă și compoziția corpului.

În acest studiu, 5% aveau SO cu un marker de compoziție corporală anormală, în timp ce 0,8% aveau doi. Ratele de mortalitate au fost considerabil mai mari la cei cu SO comparativ cu cei fără.

Pe lângă o mortalitate mai mare, SO este asociat cu un risc crescut pentru alte câteva afecțiuni:

Boli Cardiovasculare

SO este legat în mod semnificativ de problemele legate de inimă. Crește șansele de a dezvolta rezistență la insulină, sindrom metabolic și metabolism perturbat al lipidelor și glucozei. Aceste modificări contribuie la ateroscleroză, o afecțiune care stă la baza multor boli cardiovasculare. În plus, fibroza miocardică sau cicatrizarea mușchiului inimii este frecvent observată în cazurile de SO.

Inflamaţie

Răspunsurile inflamatorii sunt legate de numeroase boli, în special de cele metabolice. Obezitatea singură poate crea o stare proinflamatoare, iar atunci când țesutul muscular este infiltrat de grăsime, aceasta poate declanșa sau agrava ateroscleroza. Răspunsurile inflamatorii nu provin doar din, ci pot și intensifica SO, alimentând un ciclu periculos.

Calitatea vieții și sănătatea mintală reduse

Slăbiciunea musculară poate face mișcările de zi cu zi mai dificile, afectând independența și calitatea vieții. Societatea Americană pentru Cercetare a Oaselor și Mineralelor notează că persoanele cu sarcopenie au șanse de peste două ori mai mari de a suferi căderi care cauzează fracturi osoase. Aceste leziuni, cum ar fi șoldurile sau încheieturile rupte, pot afecta grav viața de zi cu zi.

Cercetările arată, de asemenea, că SO crește riscul de osteoartrita la genunchi. Persoanele cu SO tind să aibă o densitate osoasă mai mică și sunt mai susceptibile la fracturi non-coloana vertebrală decât cei care sunt doar obezi.

Condiții de adunare

Pentru a înrăutăți lucrurile, obezitatea și sarcopenia se alimentează una în cealaltă. Mobilitatea redusă din oricare dintre afecțiuni descurajează activitatea fizică, ceea ce le poate exacerba pe ambele. Multe probleme de sănătate asociate – hipertensiune arterială, oase slabe, rezistență la insulină – complică și mai mult acest ciclu.

Factori de risc contributivi

Un factor principal care contribuie la SO este un dezechilibru între aportul ridicat de calorii și activitatea fizică insuficientă. Cu toate acestea, contribuie și alte elemente biologice și ale stilului de viață, inclusiv inflamația, schimbările hormonale și rezistența la insulină. În timp ce îmbătrânirea este un factor de risc major, nu este singura cauză.

Mecanismele biologice ale obezității sarcopenice

Această afecțiune nu se referă doar la volumul mușchilor, ci afectează și forța și compoziția țesuturilor. Modificările hormonale în timpul îmbătrânirii joacă un rol substanțial. La femei, estrogenul redus după menopauză tinde să crească grăsimea abdominală. La bărbați, scăderea testosteronului poate duce la pierderea musculară și la o acumulare mai mare de grăsime.

Masa musculară depinde în mare măsură de sinteza proteinelor. Dacă degradarea depășește reconstrucția, deteriorarea mușchilor se accelerează. Acesta este motivul pentru care dieta și un aport suficient de proteine ​​sunt esențiale.

Odată cu îmbătrânirea, celulele adipoase se extind și secretă substanțe precum leptina, rezistina și chemerina, împreună cu citokine inflamatorii precum TNF-α, IL și INF-γ. Acest mediu biochimic favorizează inflamația cronică, care contribuie semnificativ la progresia și complicațiile SO.

Criterii de diagnosticare și măsurare

Deoarece SO progresează lent, adesea se preface ca îmbătrânire tipică. Cercetătorii încă caută biomarkeri la prețuri accesibile, dar pentru moment, diagnosticul se bazează pe combinarea evaluărilor obezității și sarcopeniei.

IMC este încă indicatorul de bază pentru obezitate, în ciuda defectelor sale. Diagnosticarea sarcopeniei necesită evaluarea atât a dimensiunii musculare, cât și a funcției. Potrivit Grupului de lucru european din 2010, ambele aspecte sunt necesare, având în vedere că puterea și masa se influențează reciproc. De asemenea, ei evaluează viteza mersului, cu viteze sub 0,8 metri pe secundă sugerând sarcopenie.

Masa musculară și forța sunt măsurate prin diferite metode. Scanările CT și RMN oferă o precizie ridicată, dar sunt costisitoare. Absorbțiometria cu raze X cu energie duală (DXA) oferă o estimare rentabilă a distribuției grăsimilor și mușchilor.

Testele de mâner sunt adesea folosite pentru a evalua puterea, în timp ce mișcările genunchiului pot oferi date suplimentare. Performanța funcțională poate fi evaluată prin teste precum bateria scurtă de performanță fizică (SPPB), viteza de mers, testul de ridicare și deplasare și teste de putere pentru urcarea scărilor.

Diagnosticul necesită o analiză holistică a acestor indicatori pentru a identifica cu exactitate obezitatea sarcopenică.

Tratarea obezității sarcopenice

Având în vedere natura sa multifațetă, gestionarea SO necesită adesea o echipă multidisciplinară, de la specialiști în obezitate și îmbătrânire până la dieteticieni și fizioterapeuți. Alte comorbidități ar putea necesita contribuția endocrinologilor sau a oncologilor. Comunicarea clară între furnizori este esențială pentru elaborarea unui plan de tratament eficient.

Strategia de tratament reflectă gestionarea obezității în general, dar trebuie să țină cont de funcționarea musculară compromisă.

Exercita

Crearea unei rutine de exerciții sustenabile și sigure este vitală. Regimul ar trebui să includă antrenamente aerobice, antrenament de rezistență și exerciții care promovează flexibilitatea și stabilitatea. Pentru cei cu risc de SO, dar care nu au fost încă diagnosticați, activitatea regulată poate fi un instrument puternic de prevenire.

Nutriţie

Planificarea nutrițională pentru SO necesită un echilibru atent. Numai restricția calorică poate duce la o pierdere suplimentară de mușchi – până la un sfert din greutatea pierdută poate fi țesut muscular la persoanele obeze.

Accentul trebuie să fie pe maximizarea densității nutrienților pentru a susține sănătatea musculară, reducând în același timp grăsimea. Proteinele sunt esențiale. Experții recomandă 1,0–1,2 grame de proteine ​​pe kilogram de greutate corporală pentru persoanele peste 65 de ani. Nutrienții precum aminoacizii, vitamina D și omega-3 joacă, de asemenea, un rol de susținere. Studiile observaționale sugerează că minerale precum magneziu, seleniu și calciu sunt, de asemenea, benefice.

Medicamente și Chirurgie

Pierderea rapidă în greutate poate dăuna integrității mușchilor și oaselor, așa că pacienții care iau medicamente anti-obezitate ar trebui să urmărească progrese graduale – nu mai mult de 2 kg pe săptămână. Vârsta este un factor crucial atunci când luați în considerare medicamente; unele medicamente sunt aprobate pentru uz general, dar pot prezenta riscuri crescute pentru persoanele în vârstă. De exemplu, problemele gastrointestinale cu medicamentele GLP-1 tind să fie mai intense la vârstnici.

Chirurgia bariatrică vizează de obicei adulții cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, fără comorbidități grave. Deși poate fi adecvat pentru unii pacienți mai tineri cu SO, starea lor nutrițională și condițiile de sănătate subiacente trebuie gestionate cu atenție.