Atunci când tratează persoane cu obezitate, medicii au nevoie de măsuri precise pentru a evalua riscurile pentru sănătate legate de greutatea corporală. Indicatorii fiabili sunt esențiali pentru a determina dacă greutatea unui pacient reflectă cu acuratețe afecțiunile metabolice subiacente. În prezent, indicele de masă corporală (IMC) este instrumentul predominant utilizat pentru astfel de evaluări. IMC îi ajută pe medici să clasifice nivelurile de obezitate și să identifice dacă indivizii sunt supraponderali sau au obezitate.

Conceptul de IMC este consacrat de aproape două secole . Această conștientizare permite un dialog semnificativ cu furnizorii de servicii medicale în ceea ce privește gestionarea greutății, riscul cardiovascular și alte probleme de sănătate legate de obezitate.

Deși IMC-ul este prevalent, furnizorii de servicii medicale trebuie să recunoască punctele sale forte, să recunoască limitele sale și să ia în considerare indicatori alternativi sau suplimentari.

Cum a devenit IMC-ul standard?

IMC-ul calculează masa corporală a unei persoane împărțind greutatea în kilograme la pătratul înălțimii în metri, rezultând o valoare numerică. Organizația Mondială a Sănătății clasifică IMC-ul după cum urmează:

Subponderalitate: ≤18,5
Greutate normală: 18-24,9
Supraponderalitate: 25,0-29,9
Obezitate clasa I: 30,0-34,9
Obezitate clasa II: 35,0-39,9
Obezitate clasa III: ≥40,0

IMC-ul își are originea în lucrările matematicianului și statisticianului belgian Adolphe Quetelet din anii 1830, fiind inițial conceput pentru a reprezenta constituția fizică „medie” a indivizilor. În ciuda originilor sale statistice, această metrică a intrat treptat în practica medicală.

În absența unor parametri standardizați alternativi, medicii au adoptat grafice greutate-înălțime asemănătoare IMC-ului, adaptate separat pentru bărbați și femei. De-a lungul unei mari părți a secolului al XX-lea, aceste grafice au ghidat deciziile clinice privind gestionarea greutății.

Cu toate acestea, Asociația Medicală Americană notează că IMC-ul a devenit un standard clinic predominant în anii 1990. A fost acceptat parțial pentru că a servit drept criteriu simplu pentru identificarea candidaților pentru tratamente nou dezvoltate pentru obezitate, inclusiv medicamente și intervenții chirurgicale. Autoritățile sanitare au început să susțină public IMC-ul, ceea ce a determinat o mai mare conștientizare în rândul indivizilor cu privire la implicațiile asupra sănătății ale greutății lor corporale.

IMC în medicina modernă a obezității: este IMC-ul depășit?

Beneficiile IMC-ului

IMC-ul își menține popularitatea parțial pentru că oferă avantaje practice distincte. În primul rând, este o măsură extrem de accesibilă, necesitând doar calcule de bază, fără instrumente specializate. Această practicitate facilitează evaluările rapide în timpul vizitelor medicale de rutină, permițând luarea deciziilor clinice imediate cu privire la teste diagnostice suplimentare sau măsuri terapeutice.

Mai mult, simplitatea IMC-ului îl face ușor de înțeles și de calculat, permițând pacienților să își evalueze propriul risc pentru sănătate independent sau prin intermediul unor calculatoare online ușor accesibile.

În ciuda acestor avantaje, indicatorul IMC este departe de a fi perfect.

Limitările IMC-ului

Utilitatea IMC este îngreunată de limitări semnificative în reprezentarea cu acuratețe a obezității și a afecțiunilor asociate. Un neajuns critic al IMC este că trece cu vederea variațiile compoziției corporale. Masa musculară, densitatea osoasă și distribuția grăsimii corporale sunt complet ignorate. Prin urmare, persoanele musculoase, cum ar fi sportivii profesioniști, ar putea fi clasificate în mod inexact drept obeze. În schimb, persoanele cu un IMC sănătos ar putea ascunde o cantitate semnificativă de grăsime viscerală, în special în jurul abdomenului, ceea ce prezintă riscuri substanțiale pentru sănătate.

În plus, IMC-ul nu ia în considerare diferențele importante dintre grupurile etnice în ceea ce privește compoziția corporală și distribuția grăsimilor. Inițial dezvoltate folosind date derivate în principal din populațiile europene, valorile de referință ale IMC reflectă în mod inerent compozițiile corporale europene. Prin urmare, standardele stabilite de organizații precum Organizația Mondială a Sănătății și NIH la mijlocul anilor 1990 s-au bazat pe populațiile europene și caucaziene americane.

Deși în 2004 au fost introduse ghiduri actualizate privind IMC-ul, special pentru populațiile asiatice – pe baza datelor din țările din Asia de Est – diversitatea globală a tipurilor de corp a rămas în mare parte neabordată. Etniile din Asia de Sud, Africa, Orientul Mijlociu și numeroase alte etnii nu au fost reprezentate în mod adecvat, compromițând acuratețea IMC-ului pentru aceste populații.

O altă problemă conceptuală este inerentă logicii IMC. Deși valorile ridicate ale IMC se corelează adesea cu riscurile pentru sănătate, inversul – că indivizii din intervalele normale ale IMC sunt în mod inerent sănătoși – nu este neapărat adevărat. Prin urmare, interpretările greșite sau utilizarea abuzivă a IMC ar putea dăuna în mod accidental indivizilor prin subestimarea riscului cardiovascular sau prin presarea acestora către strategii de slăbire inutile sau dăunătoare.

Într-adevăr, potrivit unui articol din British Journal of General Practice, bazarea excesivă doar pe IMC simplifică excesiv evaluările complexe ale stării de sănătate și pune în pericol sănătatea pacientului.

Metrici alternative ale obezității

Având în vedere aceste limitări, este recomandabilă încorporarea unor măsuri alternative sau complementare alături de IMC pentru a obține informații mai precise despre starea de sănătate a unei persoane.

Procentul de grăsime corporală

Evaluarea procentului de grăsime corporală este o alternativă viabilă. Intervalele recomandate variază în funcție de sex și vârstă, iar tehnicile comune de măsurare includ utilizarea șublerelor pentru pliurile cutanate. Aceste șublere detectează grăsimea subcutanată, măsurându-i grosimea pentru a aproxima cantitatea totală de grăsime corporală.

Cu toate acestea, precizia testelor pliurilor cutanate variază foarte mult în funcție de experiența și acuratețea testerului. Măsurătorile efectuate de neprofesioniști – cum ar fi antrenorii de fitness sau pacienții înșiși – pot fi nesigure, subliniind necesitatea supravegherii profesionale în interpretarea acestor cifre.

Alternativ, cântarele electronice pentru măsurarea grăsimii corporale disponibile pentru uz casnic utilizează analiza impedanței bioelectrice (BIA) pentru a estima compoziția corporală. Prin trecerea unui curent electric ușor prin corp, aceste cântare oferă aproximări generale ale nivelurilor de grăsime, mușchi, oase și hidratare. Deși sunt convenabile pentru urmărirea schimbărilor personale în timp, rezultatele lor sunt aproximative și nu indicatori definitivi ai sănătății.

Circumferința taliei sau raportul talie-șold

Circumferința taliei și raportul talie-șold oferă o altă evaluare puternică și subutilizată. Obezitatea centrală, caracterizată prin creșterea grăsimii abdominale în raport cu dimensiunea șoldurilor, se corelează puternic cu riscuri crescute de boli cardiovasculare și diabet de tip 2. Prin urmare, aceste valori completează IMC-ul prin evidențierea riscurilor pentru sănătate legate de obezitate, trecute cu vederea doar de evaluările generale ale masei corporale.

Așa cum este articulat într-o publicație Nature Reviews Endocrinology, circumferința taliei ar trebui crescută în practica clinică, acționând în esență ca un semn vital. Reducerea dimensiunii taliei este subliniată ca un obiectiv terapeutic esențial pentru diminuarea factorilor de risc atât la bărbați, cât și la femei.

În cele din urmă, medicii trebuie să recunoască faptul că nicio metodă de măsurare singulară nu este suficientă de una singură. Adoptarea unei abordări cuprinzătoare, specifice pacientului, care integrează mai multe valori, asigură evaluări mai precise, strategii de sănătate personalizate și o îngrijire generală îmbunătățită a pacientului.

Este IMC-ul învechit? O analiză a indicelui de masă corporală și a sănătății